ULTIMUL INTERVIU AL LUI PALER (FRAGMENTE)

Va dor cei 80 de ani pe care tocmai i-ati implinit?
Da, ma dor cei 80 de ani ai mei. Ma dor si bolilele mele. Am avut un accident cerebral in urma cu cinci ani. A fost, din fericire, un accident usor. Mi-am revenit. Am mai avut si un infarct, acum am un diabat, ma exaspareaza reumatismele. Sunt in situatia neplacuta de a ma suporta pe mine insumi prea mult.

Citesc, scriu, recitesc niste carti. Sunt inconjurat in casa mea de cateva mii de carti. Ascult muzica clasica. Il iubesc pe Ceaicovski. Mai ies din casa, mai apar pe la televizor, mai ma plimb cate o ora pe zi. Timpul trece.

Tanjesc dupa apa marii. Nu mai am voie, din cauza bolilor, sa merg la mare. Marea a devenit pentru mine trecut. Pot sa-mi amintesc doar ca una dintre pasiunile mele a fost marea. A intrat in mitologia mea personala vara si nisipul fierbinte, cand ieseam din apa.

Cred ca as fi in stare sa vorbesc ore intregi despre starea de indolenta luminoasa pe care ti-o da trupul rasfatat de soare si nisip fierbinte.

Va e teama de moarte?
Incerc sa-mi uit anii. Si, cand nu rezist si-mi aduc aminte, mi-e teama de moarte. E o taina pe care nu sunt inca in stare s-o infrunt. Moartea este pentru mine cea ce erau pentru greci ochii Gorgonei, in care te uitai si impietreai. Nu mai am nimic de asteptat. Mi-e frica nu de Dumnezeu, ci de absenta lui Dumnezeu.

Sunt incapabil sa gandesc o lume in care El nu ar axista, pentru ca atunci toate s-ar prabusi. Dumnezeu inseamna pentru mine falimentul ratiunii mele, punctul unde ratiunea incepe sa nu mai aiba explicatie, unde incep sa bajbai prin intuneric. Nu cred in Viata de Apoi.

O invidiez pe mama mea, femeie simpla, care nu avea nicio problema cu dubiile. Eu nu am acces la misticism. Mi-as fi dorit sa pot crede in misticism. Matisse raspundea atunci cand era intrebat daca crede in Dumnezeu: „Da, cand lucrez”. Asa zic si eu. Cred in Dumnezeu atunci cand scriu. Nu mai am nimic de asteptat.

Pe cine simtiti mai aproape din familie?
Nu mai am pe nimeni. Sotia mea a murit. Baiatul meu, economist, lucreaza si locuieste in Italia. Vine din cand in cand in Bucuresti. Sunt singur aici intre molii si carti. E un destin la mijloc, am avut molii in toate casele mele. Am locuit in mahala, in doua internate, la liceu, am avut, poate, vreo sase, prin case prin care am trecut.

Nu sunt multumit de viata mea. Singura satisfactie reala sunt dezamagirile mele. Daca am aceste dezamagiri, inseamna ca am avut iluzii si asteptari foarte mari de la mine. Mi-as fi dorit sa am mai multi prieteni si nu am, mi-as fi dorit sa fiu mai putin singur si nu am reusit. Mi-as fi dorit sa am o familie mare, multi nepoti si nu am.
Sunt satul de mine insumi. Eu sunt o ilustrare perfecta a racului negativ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s