Despre imposibil si paradox

(…) 

Imposibilul. 

Acesta ni se cere.

Altminteri nu încape nici scăpare, nici iesire, nici beatitudine. (Si nici linistea măruntă.) Adagiul juridic nu se aplică în viata morală: dimpotrivă, c ‘est á l’impossible qu’on est tenu. Preceptul de drept (á l’impossible nul n’est tenu) are  o valabilitate strict limitată în domeniul sinalagmatic.

Atâta doar că există două feluri de imposibil: există imposibilul imposibil si există imposibilul posibil. Imposibilul imposibil — cel fizic — nu are deloc o importantă si e lipsit de semnificatie. Exemplul dat de vechii juristi — desi astăzi nu mai are haz — e cât se poate de concludent: nu te poti obliga prin contract să mergi în lună. Desigur, nici nu vrea să spună mare lucru. Dar nu asta ti se cere. Ti se cere altceva. Nu ti se cere de a merge în lună. Ti se cere — si-i cu totul altceva — luna de pe cer. Si de preferintă albastră. Atâta timp cât nu iesim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul.

Ce puteam face? întreabă executorul ordinelor date de un regim tiranic. Ce puteam face? întreabă ostasul care a primit o misiune strigătoare la cer. Nimic, fireste, nu puteau face nimic. Si nici nu trebuie osânditi că n-au făcut nimic, că s-au supus si au executat. De aceea si sunt procesele de la Nürenberg o greseală si o rusine. Ceva totusi puteau face — si fără risc: puteau să nu săvârsească păcatul de prostie, puteau adică să nu facă exces de zel, ci dimpotrivă: să execute agale si-n silă, să mai amâne nitelus, să transforme lenea în virtute, s-o ia încetisor de tot. Asta puteau — si din păcate multi n-au făcut-o. Iar dacă vreunul ar fi vrut (si ar fi putut) să fie sfânt sau erou sau crestin, tocmai asta făcea: imposibilul. Nu executa, fie ce-o fi! (Si unei actiuni care transcende si rupe monotonia vietii automate este de presupus că Dumnezeu nu i-ar fi răspuns prin nepăsare.) S-ar putea ca definitia eroismului si sfinteniei să nu fie decât aceasta: să faci imposibilul posibil.

Nu poti — om de pe stradă — călca pe lună sau pe Marte, dar luna de pe cer poti s-o cuceresti: ajunge să faci ceva ce este cu neputintă în cadrul prudentei temătoare si logicii afierosite contabilitătii. Executarea negrăbită, sireată, reticentă a ordinelor tiranice, bunăoară, tine de imposibilul posibil si de libertatea de a refuza. Legile lumii, asadar, nu-s o piedică totală pe calea ce merge spre paradis: sunt doar o piedică mai grea ce poate fi înlăturată prin reconsiderarea notiunii (superficial examinată) de imposibilitate. (Omul de pe stradă. De parcă nu ar intra si într-o biserică — ai cărei întemeietori au stiut să spună nu împăratilor romani — sau n-ar avea si casă, unde-si petrece noaptea, perioadă a reflectării; căci dacă bufnita stă lângă înteleaptă zeită Pallas, pricina este că numai după pripa zilei urmează gândirea, nocturnă si calmă.)

Smochinul neroditor. Acesta cred că este sensul la prima vedere atât de nedrept al parabolei, unde Hristos mai degrabă îl recuză pe smochin, îi spune „lipseste din fata mea”, decât îl blestemă. Parcă Hristos ne cere să lucrăm după soroace si regulamente, ca la bănci. Frumos motiv: nu-i timpul meu! Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul de a-l îndatora pe Hristos. Si după cum împărătia lui Dumnezeu va veni pe negândite, pe furate, tot astfel si faptele care o prevestesc nu tin seama de termene si contracte. Sau parcă prietenia stă în a răspunde: te voi ajuta dacă pot. De-asa prietenie… Prieten se numeste omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstantial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cât îi place să ne dea numele de prieteni ai Săi! — Din pilda talantilor reiese că omul care a plecat departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mână avutia sa, este însusi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde: „Doamne, te-am stiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat si aduni de unde n-ai împrăstiat”, stăpânul nu-l contrazice, dimpotrivă îi confirmă caracterizarea, repetând-o 24 (Mat. 25, 26). Si imediat după aceea urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ceea ce are i se va lua.” Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate si că relatiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori si beneficiari pasivi. Dumnezeu seceră si unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm initiative.

Atitudinea de: parcă ce rău am făcut eu! eu n-am făcut rău nimănui! fac si eu ce pot! dacă nu pot mai mult! este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradictie cu parabola talantilor si vădeste că n-am înteles cât de grav e păcatul de lenevire si cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul si năzuinta spre imposibil, de nu chiar imposibilul însusi. — Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Iesi din tara ta si din rudenia ta si din casa tatălui tău”, „Ia-ti crucea ta”, „Vino după mine”, „Vegheati dar”, „Spălati-vă si curătati-vă!”, „Du-te si strigă”, „Scoală-te, ridică-ti patul si umblă”. Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală si nebunie nu-si poate nimeni găsi pretext. (Si nici măcar în dreptate: smochinul.) Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o retin fleacurile, se osteneste în zadar si pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, si noi cu tigara în pat (ca Oblomov) ori ne spetim pentru niste blide ca si cum ar fi esente (ca Marta)!

— Fraza cea mai de folos pentru a te apropia de crestinism si a începe să întrezăresti o dâră de lumină este alcătuită din aceste câteva putine, uluitoare cuvinte ale lui Sir Thomas More (Saint Thomas More au grijă — îndreptătită grijă — să-i spună catolicii englezi), adresate unui prieten căruia voia să-i dovedească absoluta încredere ce-i acordă si serioasa sinceritate cu care-i vorbeste: I trust I make myself obscure.

 Mai ametitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredintei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenta divină a crestinismului.

Desi Papini afirmă că Fericirile sunt textul pe care globul pământesc si omenirea îl pot invoca spre a-si justifica rostul în cadrul unui concurs cosmic, mie unuia „Cred, Doamne, ajută necredintei mele” mi se pare si mai obscur — apofatic, mai final. E paradoxal, e însăsi taina actului de credintă prin efectul căruia si legăturile covalente ale codului genetic — numai misterul nu le lipseste! — sunt lăsate mult în urmă. Nu cred si totusi mă rog. Cred si totusi stiu că nu cred cu adevărat. Cred de vreme ce-i spun „Doamne”‘ lui Hristos. Si nu cred de vreme ce-l rog să vină în ajutorul necredintei mele. (Si cui îi cer să mă vindece de necredintă? Celui în care urmează să cred!)

Cauzalitatea e desfiintată, legea succesiunii în timp, ca tot ce-i material sau psihic, dispare. Si cred si nu cred, simultan. Dedublarea. Contradictia. Deci incertitudinea, angoasa. Constiinta otrăvind totul, otrăveste si credinta pe care în clipa când ne dăm seama de ea o prefacem în necredintă deoarece gândind credinta o scoatem din inefabil, din candoare. Dar si iesirea, nădejdea, nimic nu-i pierdut: pentru că, smerit, adaog: ajută-mă, luând aminte că omeneasca mea conditie e indiscutabil legată de paradox si contradictie. Simultaneitatea textului ar trebui să ducă la deznădejde dacă n-ar fi acel scurt ajută care — fărâmă de bob de sare, infim  catalizator cu uriase puteri de transmutare si nebănuite consecinte combinatorii — rezolvă cuadratura si preface strigătul buimăcirii în lacrimile încrederii.

JURNALUL FERICIRII – NICOLAE STEINHARDT

Un gând despre „Despre imposibil si paradox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s