Moralitatea conventionala

Nimic nu este mai inuman decât relaţiile interumane bazate pe morală. Când cineva dăruieşte o pâine pentru a fi caritabil, trăieşte cu o femeie pentru a fi fidel, mănâncă cu un negru pentru a fi lipsit de prejudecăţi şi refuză să ucidă pentru a fi paşnic, este rece ca gheaţa. El nu vede cu adevărat cealaltă persoană. Aproape la fel de rece este bunăvoinţa izvorâtă din milă, care îndepărtează suferinţa deoarece vederea ei i se pare dezgustătoare.

Nu există vreo formulă prestabilită pentru a obţine căldura dragostei autentice. Ea nu poate fi copiată. Nu poate fi indusă verbal, nici declanşată printr-o suprasolicitare voluntară a emoţiilor, sau dacă declari solemn că te-ai pus în slujba umanităţii. Fiecare avem dragostea în noi, dar ea poate ieşi la iveală numai când ne-am convins că a încerca să te iubeşti pe tine este imposibil şi frustrant. Vom fi convinşi nu prin condamnări, nu urându-ne pe noi înşine, nici ocărând în toate felurile dragostea de sine. Convingerea aceasta vine doar dacă vom conştientiza că nu avem un sine pe care să-l iubim.

Alan Watts – The Wisdom of Insecurity

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s