Interior – Otilia Cazimir

INTERIOR

         Otilia Cazimir

Rămâi!…
Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi…

Tu ştii că dacă pleci mi-e frică.
Aş vrea să-mi spuie cineva pe nume…
Mă simt aşa de singură şi mică,
De parcă numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit şi transparent,
Se uită-afară florile din glastre,
Cu gâtu-ntins spre soarele absent.

Se-ntunecă. Şi focul, prin unghere,
Învălmăşeşte pâlpâiri albastre
Cu umbre nestatornice şi moi.

Ascultă… oare ce se-aude?…
Cu haina ruptă, plină de noroi,
Cu plete ude,
Se uită Toamna în odaie
Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie.
I-e frig. Şi a simţit, de-afară,
Că-n suflet am păstrat un colţ de vară…

Oglinda a cuprins odaia toată
În apa-i plumburie şi-ngheţată.
– Rămâi!…
Afara ninge cu petale
De crizanteme artificiale,
Şi nu mai trece niminea pe stradă…

În mâna mea întinsă las’ să cadă
Risipa albă-a gândurilor tale,
Şi ne-om privi, când tu vei fi tăcut,
Surprinşi că încă ne iubim ca la-nceput.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s