FERICIREA UMILA

http://filosofiatis.blogspot.ro/2012/12/fericirea-umila.html

,,Eroarea fundamentală a omului modern, spune Andrei Makine în ultimul lui roman, apărut în decembrie 2010 la Seuils, Le livre des brèves amours éternelles (Cartea scurtelor iubiri eterne), este că vrea să trăiască într-un paradis definitiv, fiind obsedat de durată, şi nu bagă în seamă paradisul temporar, singurul la îndemîna noastră pe pămînt (poate şi dincolo). Dorim atît de aprig fericirea viitoare, fericirea inteligibilă, încît ignorăm cu superbie fericirea de aproape, fericirea umilă.

Înţelepciunea înseamnă, pînă la urmă, “să te bucuri – pur şi simplu – de zăpada care cade sau de mirosul lemnului pus pe foc”. E prea puţin, vor striga cititorii.

Să luăm aminte la destinul unui personaj din Cartea scurtelor iubiri eterne. Dmitri Ress are ca ideal să lupte împotriva servituţii impuse omului de regimul sovietic. Militează şi face cincisprezece ani de puşcărie. Moare la 44 de ani, îmbătrînit prematur. Dar ceea ce oferă, în definitiv, un sens plin vieţii sale nu este protestul, nu e revolta, nu este nici lupta îndreptăţită pe care a dus-o, ci amintirea unei iubiri fugare, de demult.

Cînd eşti oare fericit cu adevărat: cînd lupţi împotriva nedreptăţii şi servituţii (precum Dmitri Ress) sau cînd iubești un om umil cu o iubire umilă? Cele două fericiri (una activă, cealaltă contemplativă) sînt posibile împreună? Nu am încă un răspuns. Şi, oricum, nu de la Andrei Makine îl aşteptam.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s