O IEDERA SA FII – Nichita Stanescu

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

MOR CRIZANTEME…

Crizanteme

                       Victor Eftimiu

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare…
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare…

Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme…
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viaţa lor e moartea primăverii,
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă…

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduţi în vis –
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme
Şi cel din urmă cântec ce ţi-am scris…

CRIZANTEME / Bulgaru Anca

                                     crizanteme – Anca Bulgaru

Toamna

               Elena Victoria Glodean

spulberă vântul
penele îngerilor,
un melc tresare

bruma îmbracă
trupul crizantemelor,
plânge un greier

bătut de ploaie
gutuiul îşi mângâie
ultima frunză.

                     crizanteme gabene – Nicolae Tonitza          

 

Cântec de toamnă

                         Radu Stanca

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare…

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă…

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune…

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade…

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute…

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime…

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale…

                              Claude Monet - Crizanteme               

                                                       crizanteme – Claude Monet

 

Emotie de toamna

                        Iulian Boldea

In aerul umed de toamna

lujerele florilor ca niste semnaturi vegetale

ale unei fiinte de aer si umbra

indescifrabile semnaturi, agonice semne:

lacrimile de roua ale crizantemelor

grimase ale neantului prevestind misterul fara de sfarsit

al fiecarei zile

misterul tacut pe care nu-l vom auzi

nicicand…

crizantemele siluete de fum, rani neauzite

in aerul toamnei melodios…

                           buchet de crizanteme – Pierre Auguste Renoir

 

Doua crizanteme

                  George Safir

Motto:  

Nu am, iubito, astăzi, timp
Să vorbim pe altă temă:
Iubirea mea de-un anotimp,
Flori târzii, de crizantemă…!  

E-o toamnă ca un vis!  

Aşa-mi spuneai mereu  

Şi te-apucai de scris,  

Zâmbind instantaneu.  

Aveai tu o toană:  

În vechea rochiţă,  

Să ai must în cană  

Şi o dumitriţă.  

În brumă de toamnă,  

Prin frunze ruginii,  

Tăcută în palmă,  

Gândeai nebunii…  

Ca pe-o fructă coaptă  

Te-aş fi cules atunci.  

Îmi spuneai în şoaptă:  

„Ascult plânsul de prunci”.  

Tânjeam pentru-n sărut.  

Vântul prins-a geme.  

Duioasă, mi-ai cerut  

Flori de crizanteme.  

Ţi-am oferit trei flori,  

Un dar de-al toamnei sol.  

Eram doi bieţi actori,  

Jucam şi noi un rol…  

E iarăşi toamnă.  

Dorul vrea să-mi cheme  

Acea frumoasă doamnă,  

Olm de crizanteme.  

O să avem azi timp,  

N-avem a ne teme;  

Uitaţi în anotimp,  

Două crizanteme.  

paduri ce ar putea sa fie si niciodata nu vor fi…

RISIPEI SE DEDA FLORARUL

Lucian Blaga

Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,
in preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura cand vorbim,
si-n ochi cand nu gasim cuvantul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avantul.

Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

Visand, intrezarim prin doruri –
latente pulberi aurii-
Paduri ce ar putea sa fie
si niciodata nu vor fi.

Acolo unde cred ca esti

 

 

ACOLO UNDE CRED CA ESTI

CONSTANTA BUZEA

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.